miercuri, 17 octombrie 2007

Fragmente mai vechi de "eu"


Daca vă amintiţi, v-am spus atunci când am început acest blog, că este o a doua încercare a mea. Postul de mai jos e de atunci...
Hesse este unul din scriitorii mei preferaţi şi mă regăsesc şi acum în rândurile scrise de el, ca şi atunci:

“N-am vrut să încerc a trăi decât
ceea ce tindea de la sine să iasă dinlăuntrul meu.
De ce era acest lucruîntr-atât de greu?

Pentru a istorisi povestea mea, trebuie să încep de departe, cu începutul. Ar trebui, dacă mi-ar fi cu putinţă, să merg chiar mai departe înapoi, până în cei dintâi ani ai copilăriei mele şi încă dincolo de ei, până în zorii obârşiei mele. Poeţii, când scriu romane, obişnuiesc să se poarte de parcă ei ar fi Dumnezeu şi ar putea cuprinde dintr-o dată cu privirea întreaga poveste a unui om, căutând să o priceapă şi s-o înfăţişeze ca şi cum Dumnezeu şi-ar povesti-o lui însuşi, fără ocolişuri în trăsăturile ei esenţiale. Mie asta îmi e cu neputinţă, după cum tot astfel le e şi poeţilor. Povestea mea îmi este însă şi mai de preţ decât cea a cine ştie cărui poet; pentru că e a mea proprie, şi e povestea unui om adevărat, nu a unuia plăsmuit, a unuia posibil, a unuia ideal sau a altuia altcum, ci a unui om în carne şi oase, unic şi viu.

Astăzi se ştie mai puţin ca oricând ce este acela un om cu adevărat viu, şi aşa se face că oamenii, care reprezintă fiecare o nepreţuită, unică încercare a naturii, sunt împuşcaţi şi ucişi în mulţimi fără număr. De n-am fi mai mult decât indivizi unici, de s-ar putea într-adevăr să fim scoşi cu desăvârşire din lume cu un singur foc de armă, nu ar mai avea rost să istorisim poveşti. Însă fiecare om în parte nu e doar el însuşi, e în acelaşi timp şi unicul, extraordinarul, în orice caz importantul şi ciudatul punct în care se întâlnesc fenomenele lumii o singură dată în acest fel şi nicicând iarăşi. De acea istoria fiecărui om în parte e importantă, veşnică, divină, de aceea fiecare om e minunat şi vrednic de toată consideraţia atât timp cât trăieşte şi împlineşte voinţa naturii. În fiecare s-a întrupat spiritul, în fiecare suferă creaţia, în fiecare se crucifică un Mântuitor.

Puţini sunt cei care ştiu în ziua de azi ce este omul. Mulţi o simt şi de aceea mor mai uşor, precum mai uşor voi muri şi eu după ce voi fi terminat de scris această poveste.

Nu mi-e îngăduit a mă numi un ştiutor. Am fost un căutător şi încă mai sunt, dar nu mai caut în stele şi în cărţi, încep să iau aminte la poveţele pe care mi le şopteşte sângele din mine. Povestea mea nu e plăcută, nu e dulce şi plină de armonie precum poveştile născocite, are gust de deşertăciune şi tulburare, de nebunie şi vis precum viaţa tuturor oamenilor care nu mai vor să se mintă unii pe alţii.Viaţa fiecărui om e o cale către sine însuşi, încercarea unei căi, intuirea unei poteci. Nici un om nu a fost vreodată pe de-antregul el însuşi; şi cu toate astea, fiecare tinde spre asta, unul mai înăbuşit, altul mai senin, fiecare cum poate. Fiecare poartă cu el până la moarte rămăşiţe ale naşterii sale, plasmă şi coji de ou ale unei lumi ancestrale. Câte unul nu devine niciodată om [...]Însă fiecare reprezintă o năzuinţă a naturii către om. Adăposturile sunt aceleaşi pentru noi toţi, mamele, noi cu toţii, venim din acelaşi abis însă fiecare tinde, ca o încercare şi o aruncare din adânc, către propriul său ţel.

Ne putem înţelege unul pe altul dar de explicat se poate explica fiecare doar pe sine însuşi.”

Herman Hesse - Demian