sâmbătă, 29 decembrie 2007

Gânduri cu degete reci şi delicate de pianistă

Stările de melancolie sunt preferatele mele. Ele mă lasă să visez la inorogi şi cai înaripaţi şi praf de stele şi zâmbete dulci şi priviri adânci în ochi.

În stările mele de melancolie sunt întotdeauna cafele şi dorinţa de a picta cu degetele peisaje şi sentimente pe care nu le voi putea niciodată cuprinde în cuvinte. Pe asta cu pictatul cu degetele, cu palmele, cu pielea şi cu simţitul până în străfundul meu a culorii şi pânzei cred că v-am mai povestit-o. În momente ca astea mi-aş dori tare mult să am un pic de talent şi să pot să pun pe foaie măcar o treime din ce e în interiorul meu. Atunci parcă sufletul mi se dilată şi devine infinit şi elastic şi flexibil. Îmi vine să fredonez cântece de Nicu Alifantis să curăţ portocale şi apoi să simt mirosul lor acrişor-apos pe degete sau să mănânc piersici zemoase-zemoase şi dulci. Mi-ar plăcea ca tot ce e în jurul meu să îmi contribuie la melancolie: să fie iarnă cu ninsoare cu catralioane de fulgi mari cât un mileu sau primavară cu cireşi înfloriţi sau seri de toamnă cu alei de parc plouate şi multe multe frunze pe jos.

Stările de melancolie sunt deseori într-un pat maaare, maaare cu lumina stinsă şi o lumânare parfumată şi priviri strecurate printre degetele de la mână către tavan. Hmm, la prima vedere către tavan… Pentru că în realitate văd dincolo de el, văd undeva în adâncul cerului, sus, sus de tot în catifeaua aceea neagră sau mai degrabă cenuşiu-bleumarin cu puchiţei strălucitori, unde îmi şi imaginez că mă aflu de fapt călare pe un cal alb înaripat sau pe un nor pufos călătorind în lumea de deasupra. Întotdeauna am iubit norii, le-am iubit formele, texturile şi înalţimile. Şi încă îmi mai place să cred că acolo sus, pe nori, e o altă lume cu fiinţe alb-lăptoase, paşnice, gânditoare şi tare tare melancolice. De multe ori mă plimb alături de ele şi mă uit în jos la noi cei alergânzi pe străzi, la noi cei încruntaţi şi frământaţi, la noi cei melancolici.

Stările de melancolie sunt preferatele mele. Eu le zâmbesc tainic şi ele îmi zâmbesc înapoi. Şi nimeni nu ne ştie...