vineri, 30 mai 2008

Cu unul în plus

Anul acesta, unul în plus, nu s-a manifestat el în mod special, nu şi-a scos colţii prea rău şi nici n-a ţipat sau bătut din picioare. Dar iată ca totuşi am trecut în al doilea sfert de viaţă.

În primul sfert, o mulţime de oameni, de întâmplări, de experienţe, de contexte, m-au crescut şi m-au făcut să fiu ceea ce sunt acum. Rezultatul pe care îl aveţi în faţa voastră este şi al vostru, este contribuţia mamei, fratelui, tatălui, a Ioanei, a Monicăi, a lui Iuli, a Anei, a lui Nicole, a lui Cez, a Ancăi, a Bunikutului de Martipan....a tuturor celor cu care m-am întâlnit până acum. Cea pe care o întâlniţi astăzi nu ar fi fost aşa, nu ar fi ştiut ceea ce ştie, nu ar fi gândit ceea ce gandeşte dacă nu ar fi avut norocul să vă întâlnească.

Şi tot în această lună am trecut de primul an în care vă scriu cuvintele şi gândurile pe care mai mult ca sigur le-aţi auzit deja. Şi iată ce gândesc de ceva vreme încoace:

  • Oamenii au tendinţa de a-şi impune asupra celorlalţi şabloanele proprii, principiile proprii de viaţă. Ce nu e ca ei e greşit. Cred ca în viaţa mea am întâlnit doar 1-2 oameni care nu aveau acest lucru, care nu îi judecau şi catalogau pe cei din jur şi nu încercau să îi facă să fie ca ei.

  • Dezechilibrul şi “prea mult” dă rezultate la fel de proaste şi dacă balanţa înclină spre muncă, exact ca în cazul înclinării spre “el” – "Făt Frumos călare pe calul său".

  • Pacea sufletului şi a minţii vine atunci când le dai spaţiu celor două, când nu le umpli cu extra-activităţi, cu multe multe de facut...

  • Vieţile oamenilor nu sunt line niciodată şi pline doar de fapte pozitive. Nu e vorba despre oameni care au păcate, sau care moştenesc păcate şi de aceea acum trag ponoasele. Pur şi simplu viaţa aceasta e facută cu drumuri înguste, cu încercări pentru noi toţi. Nu ştiu daca e din cauză că doar în felul acesta ne amintim că de fapt, dincolo de toţi banii, casele şi joburile avute suntem fiinţe spirituale. Când aflu, vă spun.

  • Aceasta tulburare a vieţii, aglomerarea de zi cu zi...sau oricum lipsa de pace şi linişte ne face să ne tot dorim să demonstrăm cât de buni suntem, cât de fără greşeli, cum ştim noi mai bine decât alţii multe multe lucuri...

  • Vorbim prea mult, gândim prea puţin, mâncăm dezordonat, dormim dezordonat, existăm fără să conştientizăm, nu ne bucurăm de lucrile bune care ni se întâmplă, ne lăsăm copleşiti de ceea ce gândesc alţii despre noi, de ceea ce ar putea gândi, de ceea ce ar putea crede.

  • Dacă vei sta prea mult în preajma unor oameni care îţi spun numai ce nu faci bine vei ajunge să crezi ca nu eşti bun de nimic.

  • Pentru a fi cu adevărat complet, pentru a avea un univers echilibrat şi deplin, prietenii sunt esenţiali. Prietenii frumoşi şi dragi care te scot de multe ori din disperare, cu care vorbeşti noptile pe skype, pe msn sau pe yahoo. Prietenii cu care mănânci o îngheţată la soare, o punga de pufuleţi pe marginea patului, cu care fumezi pasiv o ţigară noaptea la 12 în bucătărie sau lângă care stai în parc fără să fie nevoie să vă spuneţi nimic.

  • Pentru a nu te rătăci pe cale ai neaparat nevoie de un îndrumător sufletesc şi spiritual, de cineva obiectiv, de cineva care să te cunoască, de cineva care să se îngrijească şi de sufletul tău nu doar de mintea ta, şi de legătura ta cu Cel de Sus, nu doar de starea ta financiară.

  • Şi ca lucrurile să fie cu adevărat desăvârşite ar trebui să existe "sufletul – partener" pentru viaţa aceasta şi cea viitoare. El se caută, se pastrează şi se ocroteşte cu mare mare grijă şi gingăşie.


...şi toate lucrurile acestea dacă nu le-am uita, dacă le-am înţelege cu adevărat, dacă ni le-am asuma...ei bine, atunci noi oamenii ne-am găsi drumul interior. Şi am arăta mai mult cât de frumoşi suntem cu adevărat.

“... În lumea plină de urmări eu sunt un om pe nişte scări...”