A fost o dată ca niciodată Dragostea

Zilele acestea mi-a venit gândul că rareori am scris fericită, sau melancolico – fericită în Bucureşti. Mă gandeam că poate oraşul acesta îmi inspiră doar tristeţile şi angoasele şi creşterile de suflet în timp ce Iaşul e responsabil de stările de visare, de liniştile mele, de pacea mea.

Până şi dragostile mele cele mai profunde şi adevărate şi frumoase şi pline de cântec tot în Iaşi au fost.
În Iaşi a fost Iubirea mea de Cireşari, cu melodii din Pasărea Colibri şi ţineri de mână în drumul spre bibliotecă şi alergări prin ploaie.
În Iaşi a fost şi Dragostea mea de Mircea Eliade, cu sacrul ascuns în atingerea întâmplătoare a degetelor mele de mâna lui pe bancheta trenului, cu descoperirea unui alt eu în mine, cu dueluri mentale şi delicateţe nesfârşită.
În Iaşi am simţit cum sufletul meu creşte infinit de mult, cum se umple cu mii de picături minuscule de zâmbet, de gesturi, de alinturi, de plânsuri zbuciumate, de pace, de urcuşuri şi văi de iubire.

...Mirosul de tei dimineaţa după ploaia grăbită de vară...Izul de iarnă, fum şi frigul la răsărit pe drumul spre Cetăţuia
...Merele verzi, dulci-acrişoare mâncate pe furiş în livada de lângă bloc
...Vânătoarea de vietăţi fantastice ale iazului
...Calul alb şi blând care mă aştepta de ziua mea la hipodrom
...Şederea pe iarbă dimineaţa la patru ţinându-l strâns de mână pe Cireşar şi numărând stele pe cerul de cerneală neagră...Alergând desculţ prin apa fântânii din faţa facultăţii şi râzând
...Un buchet de garofiţe mov-roz primit în dar
...Nopţile de Crăciun cu degetele mirosind a portocală
...Suferinţa roşie şi încruntată şi indigo din sufletul despărţit
...Pacea regăsirii mele
...Mintea în scânteie de oţel visând să ardă în văzduh
Dar astăzi, astăzi dimineaţă în Bucureştiul de toamnă m-am trezit râzând.

Îmi venea să alerg, să sar, să cânt să mă duc afară şi să vorbesc cu porumbeii, să cumpăr un braţ de dumitriţe şi să le arunc în văzduh, să pictez cu mult soare pe toate pânzele imaginare din jurul meu. Să desenez baloane de ciocolată în mâinile tuturor copiilor şi zâmbete de marţipan pe chipurile tuturor bunicilor de pe Pământ.

Astăzi aş fi vrut să scriu o poveste despre Făt-Frumos-cu-Ochii-Negri-ca-Pana-Corbului şi Prinţesa-Gene-Întoarse-pentru-Ochi-Verzi. O poveste din care copiii toţi să înţeleagă prin cuvinte delicate cât este de frumoasă, cât este de plină de viaţă, de acoperitoare, de gingaşă, de vibrantă dragostea.O poveste care să facă în aşa fel încât sufletele tuturor copiilor de pe faţa Pământului să se umple de lumină şi de zâmbet, de pace de negrăit şi linişte de necuprins, de bucurie nesfârşită.
Astăzi aş fi putut să scriu Povestea Poveştilor. Povestea tuturor bunicilor care se ţin de mână pe o bancă din parc şi privesc porumbeii, a tinerilor care plutesc pe aleile oraşelor într-o lume proprie, a părinţilor care îşi simt piepturile pline de gingăşie privind la miracolele-copii.
Astăzi Bucureştiul mi-a dat un gând fericit, sau măcar melancolico-fericit.

Astăzi Bucureştiul mi-a adus aminte de Dragoste.
~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~ ~~~

1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

(Sf. Apostol Pavel - Epistola I către Corinteni)