Lecţia nr. 26 a „Crizei de sfert de veac”

Lecţia numărul 26 spune că: „Aflat în cea criză de sfert de veac ce se cuvine a fi trăită de fiecare din noi, aveţi grijă să nu povestiţi de-a fir a păr tatălui şi mamei exact ce simţiţi, cum smţiţi, cât de adâncă vi se pare vouă criza/ depresia/ tristeţea. Pentru că părinţii te iubesc de infinit mai multe ori decât te iubeşti tu în 99.99% din timp şi cu siguranţă te iubesc de jdemii de ori mai mult decât te iubeşti tu când eşti trist şi deci vor avea grijă ca orice tristeţe sau criză a ta să o amplifice în mod proporţional cu cantitatea de iubire.”

Acum să nu credeţi că mai sunt încă „acolo”. Acolo adică în prăpastie, în abis, în oceanul cu tristeţe, în catacombe – aşa cum par gropicica, valea, ligheanul cu tristeţe, respectiv şănţuleţele de ploaie în care mă rătăcesc la vârsta asta. Eiiii, păi nu, e senin zilele astea. Altfel cum credeţi că aş fi tras eu concluzii aşa de înţelepte şi profunde încât le ştie tot omul de când lumea şi pământul.

Acum, serios vorbind, eu nu sunt adepta lipsei de siceritate faţă de părinţi şi oricum cred că mi-a dat Cerul o gură suficient de mare încât să nu pot ţine mult timp pentru mine ceea ce mi se întâmplă sau ceea ce simt. Deci cred ca e bine ca ai noştri părinţi să ştie cam pe ce culoare sufletească ne găsim, să ştie cu ce ne ocupăm timpul, ce mai citim, cu cine mai ieşim şi ce mai gândim.
Numai că, vă rog eu să aveţi grijă să nu faceţi ca mine: nu povestiţi şi voi cât de adânc e gândul, ce nuanţe are în dimineaţa asta, ce ramificaţii are gândul, cât de mult l-aţi analizat, ce argumente pro şi contra i-aţi găsit, cu cine v-aţi mai consultat pe tema asta – aşa cum v-am povestit eu în rândurile de luna trecută...

Nu povestiţi pentru simplul fapt că e bine să îi protejaţi. Oricum gândurile astea sunt absolut specifice creşterii prin care trecem noi până ne aşezăm sufleteşte şi nu facem decât să îi speriem şi să îi facem să sufere.

Şi atunci, într-o zi o îl să priviţi cu lacrimi în ochi pe tata care spune: „Copiii nu trebuie ţinuţi de mână doar cât sunt mici. Copiii se ţin de mână până la moarte.”