vineri, 11 septembrie 2009

Libertate si ascultare

Multă multă vreme a trecut de când nu v-am mai scris. O vreme a trecut tăcând, o altă vreme ascultând şi o alta pur şi simplu pentru că nu am mai reuşit să mă adun pentru a conversa cu voi. Toată această vreme adunată face ca deocamdată să nu îndrăznesc a vă împărtăşi ce este în interiorul meu - cuvintele se sfiesc să se arate deşi unele noi înţelegeri s-au cristalizat în mine.

De aceea, deocamdată, va scriu câteva rânduri în care mă regăsesc:

"[...] Omul a fost gândit şi făcut de Dumnezeu în deplină libertate şi i s-au pus înainte toate condiţiile pentru a-şi împlini şi trăi libertatea. Libertatea este darul minunat pe care l-a făcut Dumnezeu omului. Poate că prin nimic altceva Dumnezeu n-ar fi putut să-Şi arate dragostea pe care ne-o poartă decât prin faptul că ne-a dăruit deplina libertate de gândire şi de acţiune.

Prin nimic altceva nu putem ilustra dragostea decât prin încrederea pe care o acordăm celui pe care îl iubim. Şi această încredere i-o arătăm atunci când îi oferim deplina libertate.

[...]Această sete de libertate intră în contradicţie aparentă cu ascultarea care ni se cere, oarecum, atunci când începem viaţa noastră duhovnicească. [...] Dar oare omul nu a fost înzestrat de la bun început cu destulă înţelepciune şi destulă cunoaştere pentru a-şi putea trăi condiţia sa şi relaţia cu Dumnezeul şi Ziditorul său, fără a fi nevoie nevoie de alţi intermediari? Sigur că da!

Însă omul şi-a încălcat această putere, a pierdut legătura cu Ziditorul său, pierzându-şi totodată şi armonia şi integritatea interioară. Astăzi, omul, pe bună dreptate, poate să-şi spună, aşa cum şi noi la rândul nostru ne-am spus adesea: "Nu ştiu ce să fac, nu mă mai înţeleg, nu ştiu de unde mi-au venit aceste gânduri, nu ştiu de ce am făcut cutare sau cutare lucru."

Omul, în complexitatea sa, are momente în care se simte depăşit de sine însuşi. Sfântul Grigore de Nyssa afirmă că acesta este argumentul cel mai grăitor că noi avem origine divină, că suntem infiniţi şi de necuprins în puterea gândirii noastre. Ne vin gânduri despre care spunem că nu ne-au mai venit niciodată, trăim stări şi avem simţăminte pe care nu le-am mai avut, ni se întâmplă să simţim lucruri şi realităţi în faţa cărora ne simţim neputincioşi. Pentru că mintea noastră şi toate valorile noastre, cu care suntem obişnuiţi să operăm şi prin care judecăm lumea şi lucrurile, pot deveni dintr-o dată neputincioase în faţa unor experienţe noi care ne sunt date să le trăim.

Dar această nedumerire şi dezorientare reprezintă, de fapt, un pas avansat pe calea cunoaşterii. Lucru pe care l-a simţit şi Socrate când a zis: "Eu ştiu că nu ştiu nimic!". Acesta este momentul crucial în care omul, iluminat de propria experienţă, îşi dă seama că are nevoie de un barometru al gândirii şi al acţiunilor sale, cu alte cuvinte de o călăuză, care poate fi un alt om, pe care îl recunoaşte a fi mai experimentat sau, în cel mai rău caz, o sumă de principii de viaţă verificate de predecesori. Această alegere, oricare ar fi, este şi ea un act al libertăţii. [...]"

("Singuri în faţa libertăţii" - Savatie Baştovoi)