"Dragă Dumnezeu,
Am azi o sută de ani. Ca
Tanti Roz. Dorm cam mult, dar mă simt bine.
Încerc să le explic părinților
mei ca viața e un dar buclucaș. La început ai tendința să-l supraestimezi crezând
că viața pe care ai primit-o este veșnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind
că-i o porcărie, scurtă de nu-nțelegi nimic din ea și pe care uneori ți-ar veni
s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârșit pricepi că nu-i vorba de nici
un dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriți. La
cei o sută de ani ai mei pot spune că știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești
mai mult cu atâta se cade să ai bunul gust de a aprecia viața. Trebuie să devii
rafinat, artist. La douăzeci de ani, orice cretin știe să se bucure de viață,
dar la o sută, când nici măcar să te miști nu mai ești în stare, trebuie să
știi să-ți pui inteligența la lucru.
[…]
Te pup. Pe mâine,
Oscar”
(Oscar și Tanti Roz, Eric-Emmanuel Schmitt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu