Nu, nu! Vă rog, nu vreau un Făt Frumos, daţi-mi mai bine Omul de colo

De fapt nu ştiu cine greşeşte mai mult în toată tărăşenia asta. Dacă suntem noi femeile pentru că nu ne conştientizăm şi asumăm locul, sau ei – bărbaţii – pentru că tot ţin să ne salveze.
Cred că femeile sunt de fapt împărţite în: 1. cele care instinctiv abordează corect problema, 2. cele care învaţă în stilul trial and error şi 3. cele care nu au învăţat şi nu vor învăţa niciodată. O să mă întrebaţi ce anume să înveţe, sau să ştie. Rolul, ei bine – rolul de femeie – aş zice eu, într-o relaţie.

Hai să ne uităm la Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, de exemplu. Vine Făt Frumos şi o salvează pe Ileana Cosânzeana din gura Balaurului şi mai ştiu eu din ce năzbâtii, în toate chestiile astea folosind forţa fizică. Şi toate pentru ca tata – tot bărbat şi el, ca să vezi – se alarmase că “Vai Doamne!” fetiţa lui e prizonieră şi nu e capabilă să facă nimic. Fie vorba între noi, cred că dacă o lăsa puţin, Ileana Cosânzeana îl convingea pe Balaur să o elibereze şi îl mai şi făcea să le fie naş la nuntă ei şi lui Făt Frumos – asta dacă nu se hotăra ca de fapt îl vrea pe Zburător. În fine, vine Făt Frumos, face nuş ce strategie se bate cu ăia răi şi te salvează. Măi, ce-i al lor i-al lor. Ştiu cum vine treaba asta cu muşchii şi cu strategia şi cu bătaia şi cu salvatul. Mai ales cu salvatul.
Numai ca al naibii se face că în viaţa asta în afară de cele câteva momente care necesită salvare mai sunt şi ...un milion de momente între.
Gândiţi-vă că Făt Frumos şi Ileana au trebuit să trăiasca fericiţi PÂNĂ LA ADÂNCI BĂTRÂNEŢE. Voi vă daţi reama ce presupune asta - Până la adânci bătrâneţe???? Câte probleme, câte discuţii, de trimis copiii la şcoală, de cumpărat castel, de administrat castel, de administrat tendinţele lui Făt Frumos către alte Ilene Cosânzene, de făcut tot felul de evenimente de socializare şi în tot timpul ăsta să fie şi cea mai frumoasă şi mai dorită din toate regatele de peste nouă mări şi nouă ţări. Şi credeţi că se rezolvau problemele cu muşchi??? Aţi ghicit răspunsul: nuuuu. Se rezolvau altfel. Aş zice eu cu multă înţelepciune şi putere afectivă şi delicateţe. Mda dragele mele, astea toate sunt atributele noastre, ăsta e rolul pe care îl putem avea într-o relaţie şi dacă suntem iscusite în utilizarea armelor de cele mai multe ori câştigăm bătălia.

Cea mai importantă armă cred că este puterea afectivă, pe care o avem, puterea de a menţine armonia, frumuseţea, zâmbetul, afecţiunea, în relaţie. Apoi e delicateţea, cea de a evita anumite discuţii când nu e potrivit, de a tăcea când el nu simte nevoia să vorbească, de a mângâia când el are nevoie de asta. Şi a treia e înţelepciunea de a şti când şi cum să le folosească pe cele de mai sus...

Problema este că de cele mai multe ori femeile uită că astea le sunt talentele naturale, că natura le-a oferit capacitatea să facă asta. Fie pentru că încep să îşi dorească să fie bărbaţi – greşeală fatală pentru că nu sunt echipate nici la nivel mental aşa – fie pentru că ajung să creadă textul cu „sex-ul slab” şi tot aşteaptă să fie salvate încontinuu, chiar şi din situaţiile neplăcute din relaţie, unde se cere delicateţe şi afecţiune şi multă înţelepciune. Mda, aţi citit bine, atributele noastre prin excelenţă.

Aşa se face că nu domle, nu vreau un Făt Frumos, pentru că o să aibă impresia că trebuie să mă salveze tot timpul. Şi dacă n-o să aibă de ce să mă salveze ce ne facem? :):):)

Nu, nu, vă rog, daţi-mi Omul de pe raftul de colo. Cel care îşi înţelege rolul în relaţie – care e drept că include nişte mici salvări pe parcurs, recunosc – rolul de a aduce stabilitate şi poate puţină copilărie uneori. (aici nu prea ştiu, trebuie să îmi spuneţi voi bărbaţii care credeţi că e job descriptionul).
Daţi-mi Omul cu care să râd, cu care să mă cert pe lucrurile importante şi mai puţin importante, să vorbesc câte în lună şi în stele, să mă împac, să ne ţinem în braţe cu tandreţe, să respecte şi să admire că sunt femeie exact cum îi respect şi îi admir eu lui că e bărbat, cu care să vorbec de la femeie la bărbat dar şi de la om la om, de la suflet la suflet.

Mda, cred că nu ne trebuie un Făt Frumos, ne trebuie un Om, un Suflet Frumos. Dar evident că nu putea să îl cheme aşa în poveste.
Ar fi fost prea cheezy :).