Când am deschis ochii, mă aflam
în acest trup pe care îl vezi
și vinovat de felul lui eram,
cum vinovate-s frunzele că-s verzi.
Și deodată am început să știu
mersul luminii și al strigării
și să simt pomii toți, pe viu,
și curba dureroasă-a zării.
Să urlu sfâșiat de păsări repezi,
să ard lovit de-un meteor,
s-adorm pe gâturi lungi de lebezi,
și de lopeți de bărci, izbit, să mor.
O, fiece silabă mi-e colț de elefant,
cu fildeșu-n amiază răsucit,
și fiece privire delirant
se recompune-n literele reci, de mit.
(Destin - Nichita Stănescu)
Despre multe nu-i nimic,
Despre toate e un pic
Despre cântec spun tăcere
Despre ochi că nu-i vedere.
Despre mare că e mic,
Despre tare, că-i un pic,
Despre-adânc că-i suprafață,
Despre plâns că-i râsu-n viață.
Primăvară, primăvară,
Rimă n-am când vii tu iară
Am durere, am dulceață,
Și un dor întins pe ață.
