Eu cred că noi toți viețuim cu niște povești în noi. În exterior este învelișul de carne, hainele, vorbele, gesturile.
Dar înăuntru e un întreg univers...în aceeași măsură infinit cum este și universul care ne cuprinde pe toți. Doar că universul interior se duce înăuntru, tot mai înăuntru către adânc...
Universul din unii oameni este încă netocmit, ca o gaură neagră sau ca un abis în care soarele încă nu arde și totul e nemișcat și de neînțeles. Nu e viață, însă e liniște.
În alții atmosfera e toxică, sunt planete, însă nu se poate respira...nu se poate trăi. Nu a pus Dumnezeu catalizatorul ca tot ce este toxic să se transforme în oxigen, să apară viața...
În alții găsești chiar câte o cale lactee frumoasă, privești uimit la stele...călătorești cu nava spațială și te minunezi. Nu poți însă ateriza pe un pământ și scoate costumul de astronaut...
Și da - există și cei în care soarele luminează, pământul este plin de viață, oceanele împodobesc scoarța, cerul este senin și cu câte un nor răzleț și foarte frumos pe întinsul său. În universul acesta te duci să te odihnești, să respiri și să îți revii atunci când îți e greu...
Oamenii mai sunt și ca niște scrieri...au în ei povești.
Unii au povești ca scrierile lui Eliade...cu planuri suprapuse care se intersectează uneori, cu ființe fantastice și înțelesuri duble, cu mister dincolo de ceea ce pare într-un anumit fel.
Alții au povești senine pentru copii mici, cu prințese, cu lumină și întâmplări clare care duc la un deznodământ firesc.
Am întâlnit și oameni care au în ei o înlănțuire de povești dureroase, întunecate, cu multă tristețe și care merg din ce în ce mai adânc într-o ceață de nedescris și fără sfârșit...
Și mai sunt și cei în care acțiunea este ca într-un roman de Marin Preda - cumva realistă, ancorată în concret, cu acțiuni foarte conectate la lumea din jurul nostru și cu personaje clar definite și raționale.
Uneori, în oameni poveștile se amestecă - trec din planul lui Preda în cel al lui Eliade, se întâmplă crime de suflet ca și cum ar fi în Agatha Cristie, dar au și zone de povești cu zâne sau scrieri de Ion Creangă. În unele zile inima lor e ca scoasă din Eminescu și alteori ca scoasă dintr-un cântec scris de Eminem...Și uită care e deznodământul pe care și-l doresc.
Ne întâlnim zi de zi oameni-povești, oameni-univers...și universurile noastre se intersectează într-o stea, într-un personaj aflat în același peisaj...și vor fi pentru totdeauna intersectate în acel punct. Alteori poveștile, universurile...se întrepătrund din ce în ce mai mult și rămân așa pentru restul vieții...
