Binele

 ”Dorirea binelui este înnăscută omului. [..]

Înainte de a trece la căutarea binelui, este necesar să notăm câteva considerații generale asupra lui. Binele nu trebuie căutat ca idee, pentru că nu poate fi idee; trebuie căutat ca realitate, căci doar ca realitate poate fi în legătură cu omul și cu viața lui. Mai mult, binele nu trebuie căutat în afara - sau cel puțin doar în afara - lumii. Pentru că de s-ar afla doar în afara lumii, i-ar fi innacesibil și nefolositor. În cazul acesta lumea nu l-ar putea simți și trăi. Prin urmare, binele trebuie să se afle înăuntrul lumii, dar și înlăuntrul omului. Fiindcă de s-ar afla doar înlăuntrul lumii - nu și înlăuntrul omului - nu ar putea fi cu adevărat bine. În acest caz i-ar duce pe oameni la căutări egoiste, individuale, provocând conflicte și antagonisme între aceștia. Astfel că binele însuși ar deveni cauza propriei lui contestări. Deci, pentru a fi bine, trebuie să fie accesibil omului. În sfârșit, trebuie să fie deopotrivă accesibil tuturor oamenilor, și aceasta astfel încât părtășia lor de el să nu creeze probleme relațiilor dintre ei, ci să devină izvor al legăturii lor întrelaolaltă și al înlăturării cauzelor ce îi separă.”

(Georgios Mantzaridis)

Simultan

 

Love me like you do

De fapt nimeni nu zice sau crede asta. În realitate e mai degrabă - ”love me like I want”.

Ultimele luni mi-au arătat că de fapt fiecare ne dorim să fim iubiți într-un anumit fel și cel mai adesea foarte prompt, celălalt să lase baltă orice făcea și să fie 100% prezent și implicat cu noi. Pentru că altfel concluzionăm că nu suntem de fapt iubiți. Poate e un comportament pe care îl păstrăm de când eram bebeluși - aud asta des la prietenele mele, toate cu copii de maxim 2 ani. Îmi povestesc cum cei mici încep să plângă din senin și o țin așa mârâind neîncetat uneori și câteva ore, fără să se liniștească.

Așa facem și noi ca adulți. Sunăm, scriem, sau spunem ceva unui prieten și așteptăm deplină dedicare și dacă se poate maximă citire a gândurilor și dorințelor. Faceum uneori tantrumuri de adulți, zicând o vorbă grea și atât de apropiată de adevăr încât celălalt o reține ani buni.

Surprinzător este că la rândul nostru, când e să îi iubim pe ceilalți ni se pare firesc să o facem exprimându-ne așa cum ne este nouă natural. Ne dorim ca celălalt să înțeleagă că forma noastră de iubire este să fim prezenți sufletește de exemplu, și nu să le facem cumpărăturile sau să ne jertfim o seară liberă pentru a le face un serviciu. Sau că afecțiunea noastră arată ca un simplu ”ce mai faci” și nu ca ”îmi pare rău că treci prin aceste greutăți, și să știi că poți conta pe mine”.

Viața ne pune deseori în contexte în care limita capacității noastre de iubire se întâlnește fix cu limita nevoii extreme a celuilalt de a fi iubit într-un anumit fel. Sunt momente în care se fac răni și în care suntem agresori inconștienți. 

Probabil semnul iubirii profunde și al creșterii sufletești este să găsești de fiecare dată calea să te întorci către celălalt, să te întâlnești din nou cu el, și sufletele voastre să se îmbrățișeze din nou. Fie că ești cel căruia îi sângerează rana, fie că ești cel care ține arma cu care s-a făcut rana.

...presupun că aici intervine Dumnezeu și vindecă. Probabil noi singuri ne-am adânci din ce în ce mai mult în prăpastie dacă El nu ar veni să vindece...așa cum se întâmplă în multe familii și prietenii distruse pe viață.

…primăvară…

Sper ca niciodată să nu pierd dragul de aceste rugăciuni de început de post…

Ziua trecând, mulțumesc Ție, Doamne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de păcat dăruiește-o mie, Mântuitorule, și mă mântuiește.

Ziua trecând, slăvescu-Te pe Tine, Stăpâne; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de sminteală dăruiește-o mie, Mântuitorule, și mă mântuiește.

Ziua trecând, cu cântare Te slăvesc pe tine, Sfinte; seara, rogu-mă, cu noaptea, fără de bântuială dăruiește-o mie, Mântuitorule, și mă mântuiește.

Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a te lăuda pe Tine, pe Care Te binecuvintează neîncetat îngerii... Știutorul inimilor, iartă sufletele noastre. 

Multe sunt mulțimile greșealelor mele, Născătoare de Dumnezeu. La tine am scăpat, curată, mântuire trbuindu-mi. Cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am făcut, ceea ce ești una binecuvântată. 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele, nu mă lăsa pe mine. Ajutorului omenesc nu mă încredința, ci singură mă sprijinește și mă miluiește. 

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul Tău.