”Dorirea binelui este înnăscută omului. [..]
Înainte de a trece la căutarea binelui, este necesar să notăm câteva considerații generale asupra lui. Binele nu trebuie căutat ca idee, pentru că nu poate fi idee; trebuie căutat ca realitate, căci doar ca realitate poate fi în legătură cu omul și cu viața lui. Mai mult, binele nu trebuie căutat în afara - sau cel puțin doar în afara - lumii. Pentru că de s-ar afla doar în afara lumii, i-ar fi innacesibil și nefolositor. În cazul acesta lumea nu l-ar putea simți și trăi. Prin urmare, binele trebuie să se afle înăuntrul lumii, dar și înlăuntrul omului. Fiindcă de s-ar afla doar înlăuntrul lumii - nu și înlăuntrul omului - nu ar putea fi cu adevărat bine. În acest caz i-ar duce pe oameni la căutări egoiste, individuale, provocând conflicte și antagonisme între aceștia. Astfel că binele însuși ar deveni cauza propriei lui contestări. Deci, pentru a fi bine, trebuie să fie accesibil omului. În sfârșit, trebuie să fie deopotrivă accesibil tuturor oamenilor, și aceasta astfel încât părtășia lor de el să nu creeze probleme relațiilor dintre ei, ci să devină izvor al legăturii lor întrelaolaltă și al înlăturării cauzelor ce îi separă.”
(Georgios Mantzaridis)
