Povestea lui Dragoş-de-Kozonak

A fost o dată ca niciodată un Dragoş-de-Kozonak. Şi Dragoş, era împăratul aluatului şi al cocăi de prajitură, toata ziua se framânta ca să iasă bucatele cele mai bune. Când i se părea lui că o cocă e necoaptă, sau e nedospită repede-repede începea să se framânte cum să o ajute.

Şi toate prăjiturile, prăjiturelele şi bezelele din regat taaare îl mai iubeau pe Dragoş-de-Kozonak, că era un domnitor grijuliu şi foarte responsabil. Dar, Dragoş-de-Kozonak nu îi credea. I se părea că lucrurile pe lumea asta sunt fie prea crude fie prea coapte. Oricum era clar că ceva lipsea din compoziţie, şi el credea că e vina lui, că într-un fel sau altul uitase să pună ceva în compoziţie. Sau că cineva venise peste noapte şi strecurase pe furiş ceva toxic, ceva nelalocul lui acolo.

Dar, de fapt Dragoş-de-Kozonak nu era încă bine, complet dospit. Doar atât. Trebuia - ca orice kozonak - să fie lăsat peste noapte să se liniştească. Aşa trebuie pentru orice kozonak.

Şi a doua zi urma să vină ingredientul lipsă, bineînţeles, pentru că Gospodina Supremă ştia că orice kozonak, pentru a fi bun de pus la cuptor, trebuie să fie glazurat cu Prinţesa-de-Zahăr şi cu Copilul-Gălbenuş.

Dar cele două ingrediente nu aveau cum să vină mai repede decât scrie în reţetă. Dacă s-ar fi întâmplat asta Dragoş-de-Kozonak ar fi fost komplet şi definitiv distrus.

Aşa că, Gospodina Supremă îl mai lăsa puţin să se liniştească aşa cum îi trebuie aluatului. Şi, deşi Dragoş-de-Kozonak nu ştie încă este deja atât de bun, încât oamenii îl iubesc şi îl aşteaptă cu nerăbdare să fie gata.

Şi pentru că aşa e normal, Kozonacii nu au măsura timpului care trece peste ei şi nu realizează cât bine fac celor din jur; iar Dragoş-de-Kozonak, fiind de felul lui modest, ca orice kozonak de calitate îşi dă seama şi mai puţin. Însă timpul va trece, se va face dimineaţă şi Kozonakul îşi va împlini menirea.

Şi când va fi aproape gata consumat, şi numai firmiturile vor mai rămâne din el...abia atunci nu se va mai frământa pentru ceilalţi şi o clipită, numai una îşi va da seama că şi-a împlinit menirea.