Stăteam şi mă gândeam....
...când începe să îţi fie drag de cineva mult-mult-mult, şi ţi se pare că îl vezi peste tot, îţi pare că fiecare clipă în care aştepţi să îţi dea un semn e foooarte - foaarte lungă, şi îţi e mare - mare grijă să îi fie bine, şi bunăstarea lui e înainte a orice ai putea să ai tu nevoie...atunci?
...şi dacă noi simţim aşa ceva la mica noastră măsură umană pentru cineva pe care abia am început să îl iubim, îţi dai seama cât este de imensă, infinită, nesfârşită Răbdarea şi Iubirea lui Dumnezeu pentru Omul pe care îl tooot aşteaptă să se întoarcă? Şi care de foarte multe ori nu se întoarce...
...dar răbdarea noastră e cu "r" mic şi nemulţumirea cu "N" mare
...şi Tristeţea...ei bine Tristeţea e de valuri întâlnite cu nori, de soare care arde nisipul şi de noapte cu cer de cerneală neagră vărsată în mare..
De ce sunt cuvintele oamenilor atât de pline de sunet şi atât de lipsite de adevăruri? De ce sunt tăcerile oamenilor atât de pline de explicaţii şi de lipsite de alinare?
Sunt încă prea naivă pentru lumea aceasta.
Iar la fereastra Bucureştiului plouă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Doar voi sa ti multumesc ca te uiti dupa norii mei :))
Am inceput sa te citesc..:)
Norii tai sunt o lume in sine. Nu am cum sa nu ma uit la ei. :)
Si eu te citesc de ceva vreme :)).
Frumos tare, multa sensibilitate se degaja din cuvintele tale!
Multumesc tare frumos. :)
...nu sunt decat lucruri pe care le simt.
Se spune că tăcerea face toată magia. Ai văzut, când iluzioniştii încearcă să fure privirile şi admiraţia, păstrează tăcerea pe cât posibil?
Trimiteți un comentariu