Parcă aș fi într-un fragment de Preda. Nu știu care. Cel în care personajul principal merge într-o zi de iarnă să predea lecția de pian obișnuită fetei răsfățate și cu prea puțin talent a boierului...Merge în înserare pe aleea lungă și mărginită de copacii dezgoliți, printre fulgii delicați de nea.
Poate nici măcar nu e Preda. M-a stropit o mașină. Se înserează. Sunt convinsă că există o frumusețe sfântă în cotidian. Numai noi suntem absenți și nu o observăm.
Fulguiește sfânt în înserarea de părut noiembrie...
(19 februarie, 2011)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu