Cred că ieri m-am răzgândit cu privire la scopul vieții noastre pe Pământ. Știu veți râde...nu e ca și cum eu definesc scopul vieții sau dețin adevărurile absolute...cu toate acestea am simțit acest gând ca pe o iluminare în suflet. Și toată ziua de ieri am plutit puțin pe deasupra ca pe un nor.
În acest moment al vieții mele, deși trec printr-o creștere foarte intensă - intelectuală cel puțin :) - cred că noi, pe Pământ, trebuie în primul rând să fim. Nu în primul rând să devenim, așa cum scriam aici.
Să fim împreună cu oamenii și...da...cu El. Să rămânem cu inima deschisă către El și ei. Să fim atenți la El și la ei...ca în parabola cu Marta și Maria, în care știm că Maria ” și-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea”.
Veți spune poate că am vorbit despre același lucru acum 2-3 postări, în Being you (be-do-be-do). Dar nu. Acolo vorbim despre dinamica de zi cu zi a vieții, iar aici despre poziția noastră existențială în viață...
Nu știu încă să expllic pe deplin acest gând care e mai mult un fel de simțământ...dar ieri s-a schimbat ceva adânc în mine. Ceva foarte mic și totodată foarte mare. :)
Fiindcă nici eu nu-nțelegeam nimic
și nici tu
am crezut că suntem de-o seamă.
(Nichita Stănescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu